Meciul cu Poli Iași ar fi trebuit să fie o ocazie de reabilitare pentru trupa lui Dan Petrescu după eliminarea din Cupa UEFA. Urziceniul a fost echipa pozitivă, care a presat în permanență poarta moldovenilor veniți după un egal miraculos. O greșeală în apărarea gazdelor le-a dat apă la moară oaspeților, care, văzându-se în avantaj după golul frumos al lui Cristi Bratu, au tras cu dinții să păstreze rezultatul. Atunci a început și recitalul celor două bănci de rezervă, Dan Petrescu fiind din nou la un pas să fie trimis în tribună. „Ciupiți“ și de arbitri, care le-au refuzat un penalty și un gol ca și făcut la Mehmedovic, ialomițenii au părut că pot juca până miercuri și tot n-ar putea marca.
Schimbarea sistemului de joc care i-a ieșit atât de bine până acum l-a trădat pe antrenorul Unirii aseară, cei cinci mijlocași părând că se calcă pe picioare în fața unor adversari care l-au izolat pe Bilașco mai ceva decât Reinhardt și Mathijsen. Deși o remiză ar fi fost mai aproape de adevăr, mingea n-a vrut să intre în poarta lui Pleșca și Iașiul a scăpat din zona retrogradării cu trei puncte câștigate unde se aștepta mai puțin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER